În nota de fundamentare a intenției de achiziție a participațiilor Fondului Proprietatea la filialele Electrica SA se arată că, în caz că tranzacția eșuează, "discrepanțele de viziune între cei doi acționari pot conduce în final la întârzierea semnificativă sau chiar blocarea anumitor proiecte profitabile pe termen lung pentru acționari".
Nevoia de lichidități a survenit în pofida faptului că, la jumătatea anului, Electrica SA, cu tot cu filiale, deținea numerar și echivalente de numerar în sumă totală de aproape 3 miliarde lei, respectiv cu peste 100 milioane lei mai mult față de finalul lui 2015, creștere pusă de companie pe seama îmbunătățirii performanței operaționale, atât în distribuția de energie, cât și în furnizare.
Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica SA vrea să-și modifice numele în Societatea Energetică Electrica SA și să vândă filialelor sale de distribuție, cu profit de 5%, un sistem de citire automată a contoarelor de curent electric, acționarii companiei fiind convocați pe 27 aprilie pentru a lua decizii în acest sens.
Electrica SA a obținut un profit net consolidat de 277 milioane lei în primele șase luni ale anului, cu 30% mai mare față de perioada similară a anului trecut
Banii vor fi virați într-un cont al grupului CEZ deschis la o sucursală din Praga a Citibank Europe. Anul trecut, CEZ Distribuție SA a avut un profit net de 43,84 milioane lei, din care 41 milioane lei au fost distribuți acționarilor companiei sub formă de dividende.
Ministerul Energiei, principalul acționar al Electrica SA, cu peste 48% din acțiuni, vrea majorarea numărului de membri ai Consiliului de Administrație al societății de la 5 la 7 prin modificarea actului constitutiv al Electrica, măsură care, dacă va fi adoptată de AGA, va crea nevoia alegerii unui nou CA al companiei, în locul celui aflat actualmente în funcție.